.jpg)
Ţinând cont de faptul că legislaţia actuală este imperfectă (ca de altfel şi domnii-legislatori care au creat-o pe parcurs a 15-ani de independenţă), funcţionarii publici nu s-au bucurat şi nici nu se bucură de stabilitate în serviciu, trăind veşnic în baza a două slogane din perioada de pomină: „незаменимых нет” şi respectiv „опять власть меняется”. Altfel spus, au devenit ostaticii unei politici promovate de către conducerea lor: câştigă şeful - rămân la lucru, nu câştigă, respectiv... nici eu, sau şi mai bine: pledez pentru partidul cutare, în caz de câştig rămân la serviciu (funcţie), poate chiar şi avansez, dacă nu ... Altă variantă pur şi simplu nu există.
Când în faţă ţi se spune clar şi răspicat de către o lichea, ce-a reuşit în toate timpurile şi cu toate partidele de putere să găsească limbă „comună”: - nu scrie cerere de participare la concurs, nu vei fi angajat! Îţi este clar de unde şi cum/pentru ce şi pentru cine/ apare resursa administrativă folosită apoi de partidele de la putere, în cadrul campaniilor electorale.
Îndeosebi, când ele (partidele de putere) luptă împotriva corupţiei (bieţii salvatori ai naţiunii), când e suficient să răsufli nu aşa..., să te mişti nu aşa..., să vorbeşti nu aşa, dar barem de o careva părere, poziţie, principii... totul este interpretat ca semnalmentele unei opoziţii şi respectiv este tratat („prin decapitare” - „нет человека, нет проблем”).
De la sine e clar că în perioada ex-sovietică se acorda o atenţie deosebită politicii cadrelor, sloganul „кадры решают все” vorbea despre atitudinea puterii privind cadrele care urmau a fi angajate şi în speţă cele care urmau a fi refuzate. Republica Moldova a moştenit „zestrea” da la RSSM – o nomenclatură docilă puterii şi care activa doar în interesele puterii.
La începutul anilor 90-ci, în lipsa unei politici de cadre clare, consecvente, în cadrul administraţiei publice centrale şi locale, pe valul renaşterii naţionale şi ocolind „capcanele” direcţiilor personal (de fapt sitele KGB-iste) s-a format o pătură a funcţionarilor care în pofida tuturor impedimentelor existente proteja şi promova interesele naţionale. Anume ea este cea care astăzi n-a trecut testul „на профпригодность”, vezi, citeşte „наш, не наш”. De ce?
Începând cu 1999, soarta acestor funcţionari a fost hotărâtă, fiind decimate rândurile lor neţinând cont de: pregătire, stagiu, aptitudini. Conta doar poziţia ideologică şi ... „cunoştinţele”. Normal că la nivelul de atunci şi de astăzi al puterii judecătoreşti in (dependente) puţini au fost care au încercat să lupte cu sistemul şi mai puţini au fost care au câştigat. Doar ei cunosc, cât i-a costat: sănătate pierdută, umilinţă, comportament ostil în continuare din partea conducerii după reangajare în conformitate cu hotărârea instanţei de judecată ş.a.
Este şi mai prost când în acest lucru de reformare (curăţire / epurare) a administraţiei publice se include şi opoziţia, chiar şi prin lipsă de oarecare „poziţie”. Sau şi mai prost, prin afirmaţiile unor demnitari de stat că „funcţionarii publici sunt exagerat de mulţi”. Poate e cazul de vorbit nu de cantitatea ci de calitatea lor.
De asemenea, se mai confundă (intenţionat ori nu) termeni ca: angajat şi funcţionar public. Astfel alegătorului atât de mult i s-a insuflat că sunt prea mulţi „birocraţi”, şi din această cauză lucrurile merg prost în ţară, că bietul alegător aşteaptă după fiecare reorganizare sau disponibilizare, fie din structurile administraţiei publice centrale sau locale, că viaţa lui imediat să devină mai „dulce”. Chipurile „economie frate.. .a banilor publici”.
Şi de la guvernare la guvernare (sau cu un guvern stabil..., oare?):
- Se reformează guvernul; ministere, departamente, agenţiile;
- Fuzionează ministere şi viceversa;
- Dispar departamente şi apar agenţii ş.a.m.d.;
Dar nimeni n-a calculat în ce sume se încadrează aceste reformări, reorganizări, disponibilizări ş.a, care la rândul său sunt efectuate din banii publici. Sunt lichidate vechile blanchete (confecţionate şi nefolosite) de scrisori de firmă, dispoziţii, ordine, ştampile, sigilii, firme, ecusoane, cărţi de vizită (e o listă elementară, dar departe de a fi completă) şi respectiv comandate noi.
Reparate după bunul plac, birourile noilor şefi, procurate maşini de serviciu şi multe alte. Ni se ţine cont de faptul că celor disponibilizaţi li se achita ajutor material în sumă de 6 salarii medii lunare, îndemnizaţii de şomaj, ş.a., eventual celor ce atacă deciziile cu privire la disponibilizare şi câştigă în instanţele de judecată – plata pentru lipsa forţată de la servici şi multe alte, dacă e să calculăm cât ne costa (pe noi contribuabilii) toate experimentele în domeniu, presupun că s-ar fi strâns o sumă frumuşică.
Dar calitatea celor noi veniţi, pretinşi – „profesionişti / tehnocraţi”, care cel puţin nu sunt din domeniu, ba şi mai rău -nici să citească nu ştiu, sau să vorbească în limbă „păsărească” nu pot. Nu se pune la îndoială. Dar de la „aborigeni / băştinaşi” li se cere să cunoască şi să răspundă în limba rusă, o limbă străină pentru ei şi desigur pentru – „за дежяба”. Fiindcă sporul pentru cunoaşterea şi utilizarea a două şi mai multe limbi, inclusiv cea rusă a fost în noua legislaţie omis prin includerea sintagmei „cu excepţia limbei ruse”.
Chipurile de dragul economiei s-a modificat (reformat) împărţirea administrativ-teritorială, care trebuia să îmbunătăţească situaţia, dar... dint-o reformă vitală pentru autonomia publică locală, ce presupunea efecte imediate: scurtarea drumului între cetăţean/contribuabil şi factorul de decizie (descentralizarea), s-a transformat fiind sabotată de precedenta putere într-o reformă blamată de către cetăţeni. Fiind dublat numărul funcţionarilor, fiind păstrate paralel ex-structurile raionale ş.a. După revenire la raioane s-a schimbat ceva spre bine? Nu. Cum au stat primarii cu mâna întinsă la „raion şi Guvern” pentru a primi ceva finanţe pentru localităţile sale: comune, oraşe şi municipii, aşa şi au rămas (cu mâna întinsă).
La toate întrebările există un răspuns, practicat tot mai frecvent: „Nu-ţi place, pleacă?” Astfel, funcţia publică pentru unii a devenit o afacere personală, practic au devenit „boieri”. Atenţie! Nu confundaţi funcţia publică (demnitar public) cu funcţionarul public.
Şi normal că o bună parte din funcţionari pleacă. Ţinând cont şi de faptul că numărul angajaţilor din structurile de forţă (poliţie, procuratură) creşte (inclusiv salariul), în autorităţile publice locale se înregistrează o micşorare (comparativă a salariului) în anii 2005-2006. Desigur nu după date statistice. Cu statistica la noi frate e totul la „control”. Şi după toate te cuprinde râsul şi plânsul când vezi cum autorităţile abilitate în combaterea corupţiei (salariaţi dublu sau triplu faţă de un funcţionar de rând) reţin bieţi funcţionăraşi, pedagogi şi medici cu mită (şpagă) de 100 lei MD, practic 1 kg de salam . Şi asta când salariile sunt nici pe departe suficiente pentru acoperirea cheltuielilor. Vorba veche românească „peştele de la cap se strică”, dar se „curăţă de la coadă”. Aşa că, cum s-au furat cu milioane aşa şi se va fură în continuare...
Din păcate în loc să fie tratată cauza apariţiei acestui fenomen sunt tratate consecinţele.
Nu este clar definită voinţa politică în domeniu şi pe cât e de sinceră cea oficial declarată. Dacă se doreşte combaterea corupţiei apoi să fie combaterea corupţiei, fiindcă funcţionarul care primeşte un salariu sub pragul minimului de existenţă a luat, ia şi va lua mită (cu condiţia că cineva îi dă).
Dar când e vorba de acte de corupţie care pun sub risc securitatea publică, sănătatea publică, securitatea financiară a statului ş.a. unde zerourile cresc de la cinci în sus... sunt rare asemenea procese, iar puţinele existente servesc drept reclamă preelectorală sau răfuială politică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu