Birocraţia în serviciul poporului sau partidelor

Birocraţia moldovenească este acuzată de partidele politice de stânga şi de dreapta de multiple  păcate care uneori conţin o doză de adevăr, ca orice minciună credibilă. Dat fiind faptului că ambele tabere (stânga şi dreapta) recunosc puterea covârşitoare a structurilor administrative (birocraţiei), ajungând la putere (prin utilizarea metodelor legale şi mai puţin legale) numesc în fruntea acestor structuri oamenii lor  având un singur gând – de a-i controla şi respectiv de a-i folosi în lupta lor politică.

Astfel, cu cât mai autocrate/dictatoriale au fost metodele de verificare a acestor structuri, cu atât mai dur a fost controlul.

De aici şi disponibilizările funcţionarilor care au avut loc în special după 2001. Structurile de stat menite să fie în serviciul cetăţeanului au căpătat cu timpul o nuanţă pronunţată politică. Dacă în SUA şi în alte state cu regim democratic se recunoaşte inclusiv şi latura pozitivă a birocraţiei (fiind supranumiţi „funcţionari pe viaţă”), straniu, dar din acest motiv, cetăţenii acestor state nu trăiesc mai rău, la  noi, trăind într-un stat „bazat pe drept”, suntem martori când funcţionarii experimentaţi sunt demişi din funcţie, li se deschid dosare penale şi sunt înlocuiţi cu persoane dubioase, cu o reputaţie şi o pregătire profesională destul de îndoielnică.

Astfel, cu timpul, această birocraţie va deveni (sau a devenit deja) din punct de vedere calitativ destul de proastă. Fapt care se datorează inclusiv şi luptei politice, care într-un fel se răsfrânge asupra birocraţiei. Nimeni n-a studiat pe parcursul anilor de independenţă, nu s-a întrebat câţi funcţionari au fost disponibilizaţi?

Odată cu venirea la putere, partidele politice folosesc acest instrument pentru dominaţia politică şi economică, în special acest fapt poate fi sesizat în ajunul campaniilor electorale.

Astfel, contribuabilul/alegătorul, trebuie clar să conştientizeze faptul că a fost „antrenat/mobilizat” într-o „luptă” cu un duşman inexistent, inventat de către partidele politice de la putere sau din opoziţie. De fapt, alegătorul s-a lăsat antrenat într-o luptă, din care nu poate trage foloase nimeni, în afara de partidele politice, care-şi doresc menţinerea controlului asupra sistemelor administrative din stat.

Odată fiind căpătat acest control, sistemele administrative vor funcţiona în beneficiul partidelor de guvernământ şi nici pe departe în beneficiul comunităţii, astfel spus, vor lucra/funcţiona pentru interesele particulare... şi înguste de partid.

Este uşor să manipulez cu o societate care se lasă uşor indusă în eroare. De la 1940 încoace ( pentru Transnistria în genere e vorba de o perioadă de 90 ani de ideologizare (citeşte - zombare)) s-a format un stereotip bine definit despre intelectualitate, drept un „parazit” al societăţii, care trăieşte din contul „sărmanului popor muncitor”.

În perioada sovietică intelectualitatea era catalogată ca duşman al proletariatului, fiind etichetată până şi azi de către unele cercuri politice „вшивая/гнилая интеллигенция”. În special după catalogarea ei de către „bolşevici” drept o clasă care mereu e şovăitoare.

Actualmente există o imagine distorsionată a intelectualităţii şi acest fapt se datorează inclusiv mass-mediei sub(jucate)ordonate... partidelor politice, fără a ţine cont de unele realităţi:

Funcţionarii publici, medicii, pedagogii, vameşii, poliţiştii ş.a. „paraziţi al societăţii” au fost la rândul lor puşi în pragul supravieţuirii, iar coruptibilitatea lor este o consecinţă a discriminării existente.

Dacă e de făcut calcule elementare privind ziua de muncă a unui ţăran angajat cu ziua sau a unui „proletar” – ( lucru care e lesne de făcut – priviţi „Maclerul”), apoi se observă o discrepanţă substanţială în salarizarea ultimilor.

Apare de la sine întrebarea: care este soluţia?

Răspunsul: depolitizarea! Funcţionarii publici trebuie să fie apolitici!