Vaporul filosofic

La 22 iulie, anul 2003, ora 15⁰⁰  în sala de expoziții a Arhivelor Federale (str. B.  Pirogovskaya, 17) a avut loc vernisajul expoziţiei istorico-documentare  "Vaporul filosofic", dedicată deportării intelectualilor ruşi, organizată de bolșevici în 1922.

Organizatorii expoziţiei: Serviciul Federal Arhive din Rusia, Arhiva de stat a istoriei social-politice, Arhiva centrală a FSB din Rusia împreună cu Arhiva de stat a Federaţiei Ruse, Arhiva de stat a literaturii şi artelor, Preşedintele Federaţiei Ruse.  

Expoziţia a redat deportarea forţată a reprezentanților proeminenţi al elitei intelectuale din Rusia – N.A. Berdiaev, L. P. Karsavin,  N.O. Losskii, P. A. Sorokin, S. L. Franc şi alţii.  

Pe fundalul evenimentelor istorice ce au avut loc în Rusia în 1922 (NEP, foametea, sustragerea forțată a obiectelor de valoare din biserici, lichidarea partidelor politice şi a mişcărilor social-politice) această acţiune (deportarea elitei intelectualității) a fost o luptă conştientă  a bolșevicilor cu opoziţia intelectuală şi spirituală a noului stat proletar.

Listele intelectualităţii antisovietice, pag. 1

Listele intelectualităţii antisovietice, pag. 2

La expoziţie au fost expuse primele documente care permit a identifica şi urmări mecanismul de luare şi punere în aplicare a deciziilor conducerii politice de la cel mai înalt nivel al ţării privind expulzarea, soarta celor aflaţi în exil, întoarcerea patrimoniului lor literar-spiritual Rusiei democratice, notează publicaţia rusă runivers.ru.  

Cea mai mare parte dintre documente sunt listele  şi dosarele-anchetă în cazul oamenilor de știință, filosofi, istorici expulzați din Rusia (Moscova, Petrograd) și Ucraina, suplimentul lui Lenin la proiectului Legii introductive a  Codului penal al RSFSR privind expulzarea în străinătate, un decret al „VŢIK”-ului  privind „expulzarea administrativă", articolul lui L. D. Troțki "Dictatura, unde ţi-e  biciul?", rapoarte cu privire la arestare și deportare, desenele lui I.A. Matusevici făcute la bordul navei ce se îndreapta spre Germania în 1922, dar și alte materiale  anterior neexpuse şi cunoscute numai de un cerc restrâns de savanţi.

Lenin despre necesitatea exilării,
scrie lui Stalin, pag. 1 

pag. 2

Primul „Vapor filosofic”:
29 septembrie 1922. Din Petrograd îşi ridică ancora vaporul  „Oberburgermeister Haken”, pasagerii căruia erau filosofii N.A. Berdeiaev,  S.L. Frank, I.A. Iliin, S.E. Trubeţkoi, B.P. Vîşeslavţev, M.A. Iliin (Osorghin), M.M. Novikov, A.I. Ugrimov, V.V. Zvorîkin, N.A. Ţvetkov, I.Iu. Bakkal şi alţii. La 30 septembrie vaporul a ajuns la destinaţie – Stettin/Şceţin. La bord se aflau 30-33 oameni din Moskova, Kazani şi alte oraşe din Rusia (împreună cu ei, erau şi membrii familiilor lor, încă aproximativ 70 de oameni).  

Al doilea „Vapor filosofic”: 

La 16 noiembrie  1922 din Petrograd îşi ridică ancora Vaporul „Prusia”, la bordul căruia pleacă în exil N.O. Loskii, L.P. Karsavin, I.I. Lapşin şi alţii. În  total – 17 exilaţi din Petrograd (cu familiile sale - 44 de oameni). La 18 noiembrie ajung la destinaţie – Stettin/Şceţin. De asemenea, la bord se aflau academicianul N.A. Kotlearovskii, profesorul F.Iu. Levinson-Lessing, M.V. Kirpiciov şi alţii.  

Articolul "Dictatura, unde ţi-e biciul", pag.1

Articolul "Dictatura, unde ţi-e biciul", pag.2

Raportul privind executarea operaţiunii
de exilare

Secretul finlandezilor

De ce este atât de obişnuit ca în Finlanda, un adolescent normal să termine primele 8 clase cu medii excelente, vorbind o engleză perfectă şi citind o carte pe săptămână?

07:45 – Saili (15 ani) aşteaptă autobuzul urban care îl va lăsa la poarta şcolii (nu există autobuze şcolare). Autobuzul trece la fiecare 5 minute. Finlandezii încearcă să-i facă pe fiii lor să fie independenţi de mici. Pe foarte puţini dintre ei, părinţii lor îi duc cu maşina până la şcoală. Biletul este subvenţionat de către municipalitate. Conform legii, niciun elev nu poate locui la mai mult de 5 km de şcoală. În exterior, instalaţiile şcolii dau o impresie spartană. Niciun muc de ţigară, nicio hârtie pe jos, niciun graffiti pe ziduri. 

09:15 – Orele de 45 de minute. Finlandezii mizează pe studiile de limbă maternă, matematică şi engleză. 75% dintre materii sunt comune în toată ţara. Restul îl alege şcoala, de acord cu profesorii, părinţii şi elevii. Orele sunt scurte, intense şi, mai ales, foarte participative. În interiorul şcolii, curăţenia este şi mai evidentă. Totul pare recent dat în folosinţă. Pe bănci şi pupitre nu sunt semne, şi nu se scrijeleşte nimic. Şcoala este publică şi, bineînţeles, gratuită, dar cu instalaţii demne de un colegiu „scump” din Spania. Sălile de cursuri dispun de ecrane gigant de plasmă cu TV în circuit închis, acvariu de 200 de litri cu peşti tropicali, bucătărie completă, dispozitive audiovizuale, aer condiţionat, multe plante. Fiecare doi elevi au câte un calculator. O duzină de maşini de cusut în sala de croitorie, aparate de sudură, scule de tâmplărie, schiuri... O sală de sport acoperită, un auditoriu pentru orele de teatru şi o sală de mese cu autoservire. Cărţile sunt gratuite, materialul şcolar e gratuit, mâncarea e gratuită.

12:00 – Mâncare caldă, nutritivă şi gratuită. Saili are o jumătate de oră pentru prânz, la restaurantul şcolii. Legea finlandeză obligă ca meniul să fie gratuit, nutritiv, şi cu multe feluri de salate şi fructe. Se bea apă sau lapte. Costurile le plăteşte municipalitatea fiecărui oraş. Dacă orele se prelungesc până după-amiază, şcoala are obligaţia de a oferi o gustare elevilor.

16:05 – Înapoi acasă, Saili joacă hochei cu fratele lui mai mic. Nu există delincvenţă, străzile sunt sigure. Când se lasă seara, Saili şi fratele lui, care au învăţat să gătească la şcoala, pregătesc cina pentru părinţii lor, dacă aceştia întârzie la serviciu.

18:30 – Cina şi sauna (aceasta de 3 ori pe săptămână) sunt momentele în care familia se află împreună. Se conversează mult, mai ales despre proiectele copiilor, dorinţele, progresele şi nevoile lor. Dar în aceeaşi măsură, se fac şi planuri de vacanţă pentru toată familia, în comun.

20:15 – Temele şi la culcare. Copiii finlandezi au foarte multe teme de casă, deşi Saili le termină rapid, într-o oră sau două, pentru că de-abia aşteaptă să se urce în pat şi să citească Harry Potter în engleză. Pentru Saili, şcoala este ca un serviciu.

– „Dacă un copil doreşte să studieze, poate să ajungă medic sau judecător sau inginer, chiar dacă familia sa este una săracă”.

– Educaţia fiecărui copil costă statul finlandez 200000 de euro, de la grădiniţă până la absolvirea unei universităţi. „Sunt banii cel mai bine folosiţi din impozitele noastre”.

– Studenţii plătesc doar cărţile şi mâncarea (2.50 euro la restaurantul facultăţii). Apoi, statul îi ajută să se emancipeze dându-le subvenţii pentru închirierea unei locuinţe şi primul salariu.

– Elevii au un respect total faţă de profesori, şi se vede în orice moment politeţea în relaţiile dintre ei. Nu poartă uniforme, dar sunt întotdeauna simplu şi corect îmbrăcaţi şi pieptănaţi.

– Într-o şcoală din centrul capitalei Helsinki, sau dincolo de Cercul Polar, nivelul este acelaşi. Sistemul educaţional nu este elitist şi nu urmăreşte producerea de genii, ci atingerea unui nivel general mediu cât mai înalt.

– Preşedinta Finlandei, Tarja Halonen, licenţiată în drept şi profesoară: „Când îi cert pe studenţii mei, le spun că irosesc banii contribuabililor”.

– Nu există repetenţi, deşi nu există decât o singură oportunitate de a lua un examen, „pentru simplul motiv că viaţa însăşi nu se trăieşte decât o singură dată”. Se studiază până când se ia examenul, dar promovarea în anul următor este automată.

– „Ziua de lucru” a lui Saili este intensă, de la 8 până la 3. Orele sunt însă scurte, de 45 de minute. Una dintre recreaţii se petrece obligatoriu afară, în aer liber. Se stimulează raţionamentul critic înaintea memorizării mecanice. Orele sunt relaxate, cum ar fi cursurile de dansuri de salon, teatru, artă digitală, coafură, arte marţiale, hochei, schi de tură, gastronomie, primul ajutor, dulgherie, mecanică sau muzică. Elevii cântă la vioară, chitară electrică sau la ce preferă. Şi, încă o dată, se încurajează gândirea critică şi se discută.

– „Saili încă nu s-a hotărât ce vrea să facă mai încolo: chimie, medicină veterinară sau creaţie de jocuri video. Îl întreb dacă este fericit. Fără să clipească, îmi răspunde că da.”

Da, dar secretul este altul: Prin anul 1600 s-a legiferat că cine nu ştie să scrie şi să citească nu are voie să facă copii!!!

Sursa: Literatura şi Arta

INTELECTUALII ŞI PROLETARIATUL

   E de mirare cum de a trecut de cenzura sovietică următoarele fragmente din filmul artistic "Собачье сердце", turnat în anul 1988, regizor: Vladimir Bortko. Probabil unica explicaţie plauzibilă este perioada numită "Perestroica". Altfel nu se strecura următoarea secvenţă, care demonstrează elocvent care este atitudinea proletariatului faţă de intelectuali şi pentru ce fapte puteau fi arestaţi!?

    

     Iar următoarea secvenţă poate fi transmisă mai des în Parlamentul RM, pentru a reaminti care sunt consecinţele "dictaturii proletariatului" şi cum poate fi depăşită asemenea criză (formulă valabilă pentru criza de azi), un exemplu bun cum poate fi depăşită criza economică din ţară!

Discriminarea funcţionarilor publici din Administraţia Publică Locală: tradiţie sau abatere de la normă?

Proiectul Legii privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici conţine un şir de prevederi discriminatorii în raport cu administrația publică locala (APL). Acestea se referă atât la stabilirea gradelor de salarizare cât şi la unele prevederi disproporţionale la stabilirea termenilor de aplicare a măririi salariilor.

 Art. 18 alineatul 1 din proiectul Lege…..stabileşte:

(1) De la 1 octombrie 2011:

a) salariile de funcţie pentru funcţionarii publici din Secretariatul Parlamentului, Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova, Cancelaria de Stat, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, Serviciul Vamal şi Serviciul Control Financiar şi Revizie se vor stabili în mărimile specificate în anexa nr. 1, recalculate cu aplicarea coeficientului k=0,9, iar în mărime deplină salariile de funcţie pentru funcţionarii publici din autorităţile publice indicate vor fi plătite începând cu 1 iunie 2012;

b) salariile de funcţie pentru funcţionarii publici din alte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale se vor stabili în mărimile specificate în anexa nr. 1, recalculate cu aplicarea coeficientului k=0,8, iar în mărimile nominale prevăzute în anexa menţionată se vor plăti începând cu 1 iunie 2012.

 Interesant, ce argumente, principii, condiţii stau la baza acestor prevederi?!

Cum se explică o asemenea discrepanţă în salarizare dintre funcţionarii publici din administrația centrală, cărora li se va aplica coeficientului de k=0,9, şi locală -  k=0,8.

E necesar de menţionat că asemenea prevederi discriminatorii au fost şi în anii  2005-2006 când funcţionarii din municipiu au fost discriminaţi prin 2 acte normative discriminatorii: Hotărârea Guvernului nr. 73 26.01.2005 „Privind salarizarea personalului primăriilor oraşelor şi satelor (comunelor)” şi Hotărârea Guvernului nr. 525 din  16.05.2006 „Privind salarizarea funcţionarilor publici şi persoanelor care efectuează deservirea tehnică”, care stabilea în primul caz o majorare de 20% a salariului (desigur cu excepţia or. Chişinău, care nu a fost menţionat în hotărâre)  iar în cazul doi stabilea pentru funcţionarii publici din aparatele primăriilor oraşelor, satelor (comunelor) o primă începând cu 1 ianuarie 2006, iar cei din aparatele primăriilor municipiilor  începând cu 1 iulie 2006.

Cel mai probabil, e vorba de o practică vicioasă adusă la rang de act normativ şi care a devenit cu timpul o normă  sau un caz banal de discriminare.