Cum scăpăm de politicienii corupți

sursa: flux.md

O postare de pe o rețea de socializare mi-a servit drept imbold pentru a scrie acest articol. E vorba de responsabilitatea politicienilor și relația deloc mutuală pe care o au cu alegătorii. În Republica Moldova, noi, alegătorii, votăm diferite partide și prin acest vot sperăm să fie realizate cel puțin măcar unele din multiplele aspirații pe care le nutrim, iar politicienii la rândul lor caută să câștige votul nostru dorind de fapt să realizeze aspirațiile lor, fără a le realiza pe ale noastre câtuși de puțin.

E vorba de relația alegător-politician și politician-alegător, indiferent din care putere face parte: legislativă, executivă sau judecătorească! Și dat fiind faptul că deputații (slugile poporului) și demnitarii publici nu pot fi revocați din funcție de către alegător am ajuns la concluzia că e necesar de căutat o soluție care ar responsabiliza persoanele în cauză.

Din păcate, natura politicianului este următoarea - a căpăta puterea, lucru care nu implică nici un risc, pentru el cel puțin, și apoi fie ci-o fi…. Altfel, nu pot explica implicarea cetățenilor în „cursele” electorale! Faptul că politicienii au devenit pentru moldoveni intangibili, a determinat mai mulți cetățeni să râvnească la aceste funcții numai pentru faptul că implică practic minim de riscuri comparativ cu businessul! Politica a devenit în Republica Moldova domeniul unde cel mai mult se investește!
Uite că anume aici a fost „creat” un climat investițional favorabil!

Soluția am spicuit-o dintr-o mică povestire a unui scriitor fantast Robert Sheckley „A tichet to Tranai” (Роберт Шекли «Билет напланету Транай»), care redă o călătorie a unui cetățean-pământean spre o planetă-utopie Tranai. În cazul că veți citi această povestire veți găsi mai multe „soluții”, mai mult sau mai puțin „inovative”, ba chiar bizare pentru problemele noastre de zi cu zi. Dar cred că cea mai efectivă e soluția pentru problema abordată - relația dintre alegător și politician.

Vreau să atenționez că e soluție extrem de macabră, dar pe măsură de eficace!
E vorba de faptul că fiecare demnitar public de pe această planetă-utopie posedă un medalion de aur care simbolizează puterea și funcția pe care o deține. Medalionul este purtat obligatoriu. Anticamera civilă are afișate portretele demnitarilor publici cu indicarea funcției ocupate, alături de fiecare nume de familie este plasat un buton prin care cetățenii își manifestă nemulțumirea lor față de funcționar. Accesarea butonului se înregistrează automat în Sala istorică. Desigur, dreptul de a accesa butonul o aveau doar maturii.

Inițial, eroului nostru – Goodman, acest obicei i s-a părut destul de inofensiv, presupunând că există alte motivații care stimulează activitatea demnitarilor. Iar descoperirea metodei de „control și balanță” practic l-a determinat pe bietul pământean să dea bir cu fugiții de pe această planetă. Eroul din povestire a fost martorul fără de voie a „executării” și a considerat metoda aplicată atât de efectivă încât a refuzat cea mai înaltă funcție publică de pe planetă.

E vorba că prin intermediul Anticamerei civile era soluționată problema politicienilor și demnitarilor publici care au „întrecut măsura”.

Secretul sistemului era în faptul că fiecare medalion era dotat cu o anumită cantitate de exploziv, care l-a rândul său exploda la momentul când deținătorul de medalion (demnitar public) a acumulat „masa critică” de nemulțumire!

Astfel, în această utopie a fost rezolvată dilema – responsabilizarea politicienilor! Inclusiv cetățenii au fost scutiți de necesitatea de participare la interminabilele scrutine electorale. După mine este o idee fantastică.

Sper că relația dintre alegător și politician (demnitar public) va fi abordată atât de prezentul legislativ cît și de societatea civilă, altfel riscăm să ne aducem aminte de ea numai în preajma alegerilor.

caricatură de Ion Barbu; sursa:  TI-România, 2003