Salariul funcţionarilor publici – manipulare sau dezinformare a opiniei publice

Suntem cu toţii martorii unei campanii în mass-media, care poate fi numită oricum, numai nu informativă. Îmi este greu să explic dacă acest fapt este legat de lipsa de profesionalism sau din lipsa noutăţilor „fierbinţi”. Dar, cel puţin pentru un simplu cetăţean care nu este funcţionar public şi, respectiv, nu e la curent cu problema salarizării acestora, acest „val” de informaţii care vine peste el ca un tsunami, îl irită şi îi cimentează un stereotip existent şi deloc pozitiv faţă de funcţionarii publici. De câte ori le majorează astora salariile, se întreabă mulţi?

Despre ce este vorba?

În anul 2011, toate agenţiile şi portalurile de ştiri au difuzat cu lux de amânunte informația că Guvernul a înaintat Parlamentului un proiect de Lege care prevedea, începând cu 1 octombrie 2011, o majorare de salariu pentru funcţionarii publici de 12,5% . Ştirea a fost transmisă ca pe un fapt împlinit. Totuşi, acest lucru nu s-a întâmplat la data stabilită în proiectul de Lege. Abia după două luni, acest proiect de Lege a fost examinat cu mare tam-tam în prima lectură, iar în a doua lectură a fost examinat aproape pe furiş, în primăvara anului 2012, de parcă se temeau să nu fie acuzaţi de electoratul moldovenesc că favorizează  funcţionarii publici.

După mai multe peripeții, acest proiect de Lege controversat a ajuns totuşi să fie promulgat şi să intre în vigoare tocmai la 1 aprilie 2012. Deci, de la tam-tamul pornit în toamna anului 2011 şi până în luna aprilie a trecut ceva mai mult de jumătate de an.  Toţi funcţionarii publici aşteptam în suspans Hotărârea de guvern privind salarizarea funcţionarilor publici (vezi aici proiectul Hotărârii de Guvern), care stabileşe modalitatea de calcul al salariului.

Hotărârea de guvern a fost votată la 23 mai, iar unii reprezentanţi ai mass-media, fie din necunoştinţă de cauză, fie în speranța că vor avea mai mulți cititori, au (dez)informat publicul larg cu următoarea ştire: 

Dragi funcţionari publici, „felicitări”, din 1 aprilie 2012 vom beneficia de „Noi majorări salariale”…

Un simplu cetăţean informat într-un asemenea hal, cu siguranţă s-ar revolta. De câte majorări pot beneficia funcţionarii publici – prima dată, luna octombrie 2011, a doua - în aprilie 2012 şi încă au tupeul să se plângă de salarii mici şi foarte mici.

Nimeni nici măcar nu doreşte să recunoască ca această Lege va constitui o majorare doar pentru un segment din funcţionarii publici, fiind mai degrabă o motivare a funcţionarilor publici tineri şi, respectiv, un şut în fund pentru cei cu stagiu.

Bună motivare…

 Astfel, în Republica Moldova se înţelege şi, din păcate, se păstrează memoria instituţională. Oare cine va asigura continuitatea în instituţiile statului?…

Vaporul filosofic

La 22 iulie, anul 2003, ora 15⁰⁰  în sala de expoziții a Arhivelor Federale (str. B.  Pirogovskaya, 17) a avut loc vernisajul expoziţiei istorico-documentare  "Vaporul filosofic", dedicată deportării intelectualilor ruşi, organizată de bolșevici în 1922.

Organizatorii expoziţiei: Serviciul Federal Arhive din Rusia, Arhiva de stat a istoriei social-politice, Arhiva centrală a FSB din Rusia împreună cu Arhiva de stat a Federaţiei Ruse, Arhiva de stat a literaturii şi artelor, Preşedintele Federaţiei Ruse.  

Expoziţia a redat deportarea forţată a reprezentanților proeminenţi al elitei intelectuale din Rusia – N.A. Berdiaev, L. P. Karsavin,  N.O. Losskii, P. A. Sorokin, S. L. Franc şi alţii.  

Pe fundalul evenimentelor istorice ce au avut loc în Rusia în 1922 (NEP, foametea, sustragerea forțată a obiectelor de valoare din biserici, lichidarea partidelor politice şi a mişcărilor social-politice) această acţiune (deportarea elitei intelectualității) a fost o luptă conştientă  a bolșevicilor cu opoziţia intelectuală şi spirituală a noului stat proletar.

Listele intelectualităţii antisovietice, pag. 1

Listele intelectualităţii antisovietice, pag. 2

La expoziţie au fost expuse primele documente care permit a identifica şi urmări mecanismul de luare şi punere în aplicare a deciziilor conducerii politice de la cel mai înalt nivel al ţării privind expulzarea, soarta celor aflaţi în exil, întoarcerea patrimoniului lor literar-spiritual Rusiei democratice, notează publicaţia rusă runivers.ru.  

Cea mai mare parte dintre documente sunt listele  şi dosarele-anchetă în cazul oamenilor de știință, filosofi, istorici expulzați din Rusia (Moscova, Petrograd) și Ucraina, suplimentul lui Lenin la proiectului Legii introductive a  Codului penal al RSFSR privind expulzarea în străinătate, un decret al „VŢIK”-ului  privind „expulzarea administrativă", articolul lui L. D. Troțki "Dictatura, unde ţi-e  biciul?", rapoarte cu privire la arestare și deportare, desenele lui I.A. Matusevici făcute la bordul navei ce se îndreapta spre Germania în 1922, dar și alte materiale  anterior neexpuse şi cunoscute numai de un cerc restrâns de savanţi.

Lenin despre necesitatea exilării,
scrie lui Stalin, pag. 1 

pag. 2

Primul „Vapor filosofic”:
29 septembrie 1922. Din Petrograd îşi ridică ancora vaporul  „Oberburgermeister Haken”, pasagerii căruia erau filosofii N.A. Berdeiaev,  S.L. Frank, I.A. Iliin, S.E. Trubeţkoi, B.P. Vîşeslavţev, M.A. Iliin (Osorghin), M.M. Novikov, A.I. Ugrimov, V.V. Zvorîkin, N.A. Ţvetkov, I.Iu. Bakkal şi alţii. La 30 septembrie vaporul a ajuns la destinaţie – Stettin/Şceţin. La bord se aflau 30-33 oameni din Moskova, Kazani şi alte oraşe din Rusia (împreună cu ei, erau şi membrii familiilor lor, încă aproximativ 70 de oameni).  

Al doilea „Vapor filosofic”: 

La 16 noiembrie  1922 din Petrograd îşi ridică ancora Vaporul „Prusia”, la bordul căruia pleacă în exil N.O. Loskii, L.P. Karsavin, I.I. Lapşin şi alţii. În  total – 17 exilaţi din Petrograd (cu familiile sale - 44 de oameni). La 18 noiembrie ajung la destinaţie – Stettin/Şceţin. De asemenea, la bord se aflau academicianul N.A. Kotlearovskii, profesorul F.Iu. Levinson-Lessing, M.V. Kirpiciov şi alţii.  

Articolul "Dictatura, unde ţi-e biciul", pag.1

Articolul "Dictatura, unde ţi-e biciul", pag.2

Raportul privind executarea operaţiunii
de exilare

Secretul finlandezilor

De ce este atât de obişnuit ca în Finlanda, un adolescent normal să termine primele 8 clase cu medii excelente, vorbind o engleză perfectă şi citind o carte pe săptămână?

07:45 – Saili (15 ani) aşteaptă autobuzul urban care îl va lăsa la poarta şcolii (nu există autobuze şcolare). Autobuzul trece la fiecare 5 minute. Finlandezii încearcă să-i facă pe fiii lor să fie independenţi de mici. Pe foarte puţini dintre ei, părinţii lor îi duc cu maşina până la şcoală. Biletul este subvenţionat de către municipalitate. Conform legii, niciun elev nu poate locui la mai mult de 5 km de şcoală. În exterior, instalaţiile şcolii dau o impresie spartană. Niciun muc de ţigară, nicio hârtie pe jos, niciun graffiti pe ziduri. 

09:15 – Orele de 45 de minute. Finlandezii mizează pe studiile de limbă maternă, matematică şi engleză. 75% dintre materii sunt comune în toată ţara. Restul îl alege şcoala, de acord cu profesorii, părinţii şi elevii. Orele sunt scurte, intense şi, mai ales, foarte participative. În interiorul şcolii, curăţenia este şi mai evidentă. Totul pare recent dat în folosinţă. Pe bănci şi pupitre nu sunt semne, şi nu se scrijeleşte nimic. Şcoala este publică şi, bineînţeles, gratuită, dar cu instalaţii demne de un colegiu „scump” din Spania. Sălile de cursuri dispun de ecrane gigant de plasmă cu TV în circuit închis, acvariu de 200 de litri cu peşti tropicali, bucătărie completă, dispozitive audiovizuale, aer condiţionat, multe plante. Fiecare doi elevi au câte un calculator. O duzină de maşini de cusut în sala de croitorie, aparate de sudură, scule de tâmplărie, schiuri... O sală de sport acoperită, un auditoriu pentru orele de teatru şi o sală de mese cu autoservire. Cărţile sunt gratuite, materialul şcolar e gratuit, mâncarea e gratuită.

12:00 – Mâncare caldă, nutritivă şi gratuită. Saili are o jumătate de oră pentru prânz, la restaurantul şcolii. Legea finlandeză obligă ca meniul să fie gratuit, nutritiv, şi cu multe feluri de salate şi fructe. Se bea apă sau lapte. Costurile le plăteşte municipalitatea fiecărui oraş. Dacă orele se prelungesc până după-amiază, şcoala are obligaţia de a oferi o gustare elevilor.

16:05 – Înapoi acasă, Saili joacă hochei cu fratele lui mai mic. Nu există delincvenţă, străzile sunt sigure. Când se lasă seara, Saili şi fratele lui, care au învăţat să gătească la şcoala, pregătesc cina pentru părinţii lor, dacă aceştia întârzie la serviciu.

18:30 – Cina şi sauna (aceasta de 3 ori pe săptămână) sunt momentele în care familia se află împreună. Se conversează mult, mai ales despre proiectele copiilor, dorinţele, progresele şi nevoile lor. Dar în aceeaşi măsură, se fac şi planuri de vacanţă pentru toată familia, în comun.

20:15 – Temele şi la culcare. Copiii finlandezi au foarte multe teme de casă, deşi Saili le termină rapid, într-o oră sau două, pentru că de-abia aşteaptă să se urce în pat şi să citească Harry Potter în engleză. Pentru Saili, şcoala este ca un serviciu.

– „Dacă un copil doreşte să studieze, poate să ajungă medic sau judecător sau inginer, chiar dacă familia sa este una săracă”.

– Educaţia fiecărui copil costă statul finlandez 200000 de euro, de la grădiniţă până la absolvirea unei universităţi. „Sunt banii cel mai bine folosiţi din impozitele noastre”.

– Studenţii plătesc doar cărţile şi mâncarea (2.50 euro la restaurantul facultăţii). Apoi, statul îi ajută să se emancipeze dându-le subvenţii pentru închirierea unei locuinţe şi primul salariu.

– Elevii au un respect total faţă de profesori, şi se vede în orice moment politeţea în relaţiile dintre ei. Nu poartă uniforme, dar sunt întotdeauna simplu şi corect îmbrăcaţi şi pieptănaţi.

– Într-o şcoală din centrul capitalei Helsinki, sau dincolo de Cercul Polar, nivelul este acelaşi. Sistemul educaţional nu este elitist şi nu urmăreşte producerea de genii, ci atingerea unui nivel general mediu cât mai înalt.

– Preşedinta Finlandei, Tarja Halonen, licenţiată în drept şi profesoară: „Când îi cert pe studenţii mei, le spun că irosesc banii contribuabililor”.

– Nu există repetenţi, deşi nu există decât o singură oportunitate de a lua un examen, „pentru simplul motiv că viaţa însăşi nu se trăieşte decât o singură dată”. Se studiază până când se ia examenul, dar promovarea în anul următor este automată.

– „Ziua de lucru” a lui Saili este intensă, de la 8 până la 3. Orele sunt însă scurte, de 45 de minute. Una dintre recreaţii se petrece obligatoriu afară, în aer liber. Se stimulează raţionamentul critic înaintea memorizării mecanice. Orele sunt relaxate, cum ar fi cursurile de dansuri de salon, teatru, artă digitală, coafură, arte marţiale, hochei, schi de tură, gastronomie, primul ajutor, dulgherie, mecanică sau muzică. Elevii cântă la vioară, chitară electrică sau la ce preferă. Şi, încă o dată, se încurajează gândirea critică şi se discută.

– „Saili încă nu s-a hotărât ce vrea să facă mai încolo: chimie, medicină veterinară sau creaţie de jocuri video. Îl întreb dacă este fericit. Fără să clipească, îmi răspunde că da.”

Da, dar secretul este altul: Prin anul 1600 s-a legiferat că cine nu ştie să scrie şi să citească nu are voie să facă copii!!!

Sursa: Literatura şi Arta

INTELECTUALII ŞI PROLETARIATUL

   E de mirare cum de a trecut de cenzura sovietică următoarele fragmente din filmul artistic "Собачье сердце", turnat în anul 1988, regizor: Vladimir Bortko. Probabil unica explicaţie plauzibilă este perioada numită "Perestroica". Altfel nu se strecura următoarea secvenţă, care demonstrează elocvent care este atitudinea proletariatului faţă de intelectuali şi pentru ce fapte puteau fi arestaţi!?

    

     Iar următoarea secvenţă poate fi transmisă mai des în Parlamentul RM, pentru a reaminti care sunt consecinţele "dictaturii proletariatului" şi cum poate fi depăşită asemenea criză (formulă valabilă pentru criza de azi), un exemplu bun cum poate fi depăşită criza economică din ţară!

Discriminarea funcţionarilor publici din Administraţia Publică Locală: tradiţie sau abatere de la normă?

Proiectul Legii privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici conţine un şir de prevederi discriminatorii în raport cu administrația publică locala (APL). Acestea se referă atât la stabilirea gradelor de salarizare cât şi la unele prevederi disproporţionale la stabilirea termenilor de aplicare a măririi salariilor.

 Art. 18 alineatul 1 din proiectul Lege…..stabileşte:

(1) De la 1 octombrie 2011:

a) salariile de funcţie pentru funcţionarii publici din Secretariatul Parlamentului, Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova, Cancelaria de Stat, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, Serviciul Vamal şi Serviciul Control Financiar şi Revizie se vor stabili în mărimile specificate în anexa nr. 1, recalculate cu aplicarea coeficientului k=0,9, iar în mărime deplină salariile de funcţie pentru funcţionarii publici din autorităţile publice indicate vor fi plătite începând cu 1 iunie 2012;

b) salariile de funcţie pentru funcţionarii publici din alte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale se vor stabili în mărimile specificate în anexa nr. 1, recalculate cu aplicarea coeficientului k=0,8, iar în mărimile nominale prevăzute în anexa menţionată se vor plăti începând cu 1 iunie 2012.

 Interesant, ce argumente, principii, condiţii stau la baza acestor prevederi?!

Cum se explică o asemenea discrepanţă în salarizare dintre funcţionarii publici din administrația centrală, cărora li se va aplica coeficientului de k=0,9, şi locală -  k=0,8.

E necesar de menţionat că asemenea prevederi discriminatorii au fost şi în anii  2005-2006 când funcţionarii din municipiu au fost discriminaţi prin 2 acte normative discriminatorii: Hotărârea Guvernului nr. 73 26.01.2005 „Privind salarizarea personalului primăriilor oraşelor şi satelor (comunelor)” şi Hotărârea Guvernului nr. 525 din  16.05.2006 „Privind salarizarea funcţionarilor publici şi persoanelor care efectuează deservirea tehnică”, care stabilea în primul caz o majorare de 20% a salariului (desigur cu excepţia or. Chişinău, care nu a fost menţionat în hotărâre)  iar în cazul doi stabilea pentru funcţionarii publici din aparatele primăriilor oraşelor, satelor (comunelor) o primă începând cu 1 ianuarie 2006, iar cei din aparatele primăriilor municipiilor  începând cu 1 iulie 2006.

Cel mai probabil, e vorba de o practică vicioasă adusă la rang de act normativ şi care a devenit cu timpul o normă  sau un caz banal de discriminare.

Banc despre intelectuali

Promit să mai postez secvenţe video şi audio care demonstrează atitudinea faţă de intelectualitate. Iată şi un banc:

Proiectul Legii privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici - speranţe, iluzii şi realitate

Problema salarizării funcţionarilor publici n-a avut şansa să fie „despicată (ca firul) în patru”  nici de precedenţii guvernanţi, nici de actualii. La fel şi mass-media acordă atenţie acestui subiect doar când duce lipsă de subiecte sau are nevoie de ceva senzaţional şi scandalos.

Din cauză unui stereotip care persistă şi azi, funcţionarii publici nu sunt priviţi cu ochi buni. Această percepţie eronată este agravată de fenomenul  corupţiei. 

 Astfel, orice Guvernare evită să pună în dezbatere majorarea salariului funcţionarilor publici, fiindcă riscă să fie dur criticată de societate şi mass-media. Cu regret, avem o societate cu valori distorsionate şi prost informată.  

  Realitatea de fapt este cu totul alta. Dacă e să urmărim epopeea parcursă de această lege de la naştere şi până a fi aprobată în prima lectură vom observa lucruri interesante.

realitate

 În vara acestui an, proiectul Legii privind salarizarea funcţionarilor publici elaborat de Ministerul Muncii a fost  prezentat sindicatelor spre avizare.

În avizul său, Federaţia Sindicatelor Angajaţilor din Serviciile Publice (SINDASP) recunoaşte „că aşteptările funcţionarilor publici la capitolul “salarizare” sunt, practic, zadarnice”.

Ulterior, nu vor fi luate în consideraţie nici doleanţele sindicatelor şi nici raportul de expertiză al CCCEC care atrage atenţia asupra faptului că „proiectul prevede o lobare a intereselor salariaţilor a aparatelor centrale ale ministerelor cu o diferenţă majoră faţă de alte autorităţi publice şi instituţii de stat. Astfel, se instituie o ierarhie exagerată a aceloraşi funcţii la diferite instituţii de stat.”

La fel şi al doilea raport de expertiză stabileşte probleme "legate de corupţie, protecţionism, lobbism". 

Proiectul de Lege este aprobat de Guvern la 12 octombrie curent. Iar la 18 octombrie este plasat pe pagina-web a Parlamentului Republicii Moldova. 

E necesar de menţionat că efectuarea expertizei anticorupţie este o condiţie obligatorie prevăzută de art. 22 din Legea privind actele legislative, nr. 780 din  27.12.2001.

La 25 noiembrie 2011, Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC - ONG) publică raportul de expertiză care, la fel menţionează "instituirea de norme discriminatorii între funcţionarii publici (debutanţi şi cei cu experienţă şi vechime în muncă); între funcţionarii publici şi alţi angajaţi ai sferei bugetare; între funcţionarii publici de conducere de nivel superior".

Nu este  clar din ce considerente autorii, în mare măsură nu au ţinut cont de concluziile şi recomandările expertizelor sus-menţionate.

Altă condiţie obligatorie (art. 21 din Legea nr. 780) era transmiterea proiectului de Lege spre avizare „autorităţilor şi instituţiilor interne şi externe interesate”. Fapt care cel puţin în cazul Primăriei mun. Chişinău n-a fost respectat.  

Proiectul Legii privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici crează o discrepanţă stabilind o inechitate vădită atât între autorităţile centrale şi locale  cât şi între categoriile de funcţionari în interiorul unităţii. Ierarhizarea veniturilor s-a făcut fără a ţine cont de volumul diferit de  muncă şi competenţă.

La fel de discriminatoriu este excluderea sporului pentru vechimea în muncă, care poate avea un impact negativ atât asupra funcţionarilor cu vechime în muncă cât şi asupra tinerilor specialişti. Va dispărea unica pârghie ce motiva funcţionarii tineri şi cei experimentaţi să rămână în serviciu.

Condiţiile noi de salarizare nu elimină inechităţile existente în sistemul vechi de salarizare, dar le aprofundează.

Acestea sunt doar unele lacune ale acestui proiect de Lege.

Funcţionarii publici sperau că, în sfârşit va fi stabilit un salariu echitabil şi se va echilibra nivelul veniturilor salariale (în sensul majorării) cu cel din sectorul privat.

Doar printr-o astfel de remunerare poate fi obţinută o independenţă financiară a funcţionarilor publici. Astfel evitându-se riscul ca funcţionarii publici să-şi îndeplinească sarcinile cu scopul de a-şi sluji propriul interes.

Din păcate, proiectul de Lege privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici din start nu corespunde realităţii, fiindcă salariile funcţionarilor publici nu se majorează nici până la nivelul muncitorilor (Moldtelecom SA, Spaţii Verzi, SA „Apa-canal”, SA „Termocom”, ÎMGFL, construcţii ş.a) care primesc salarii între 3 şi 6 mii lei. 

Astfel, proiectul de Lege este mort şi esenţial nu schimbă nimic în domeniul salarizării funcţionarilor publici. Iar majorările de 12,5 %, anunţate din luna octombrie, ca de altfel şi cele ulterioare nu acoperă inflaţia din ultimii trei ani, majorările de preţuri şi tarife la serviciile comunale.

Anume din această cauză dna Valentina Buliga, în şedinţa Parlamentului din 8 decembrie 2011  a fost criticată dur de practic toate fracţiunile parlamentare. Proiectul de Lege a fost criticat şi de către societatea civilă (CAPC) în cadrul conferinţei de presă din 9 decembrie 2011, fiind atrasă atenţia asupra unor prevederi prin care se încalcă drepturile constituţionale ale funcţionarilor publici.