Postări populare

Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta APL. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta APL. Afișați toate postările

miercuri, 11 ianuarie 2012

Discriminarea funcţionarilor publici din Administraţia Publică Locală: tradiţie sau abatere de la normă?


Proiectul Legii privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici conţine un şir de prevederi discriminatorii în raport cu administrația publică locala (APL). Acestea se referă atât la stabilirea gradelor de salarizare cât şi la unele prevederi disproporţionale la stabilirea termenilor de aplicare a măririi salariilor.
 Art. 18 alineatul 1 din proiectul Lege…..stabileşte:
(1) De la 1 octombrie 2011:

a) salariile de funcţie pentru funcţionarii publici din Secretariatul Parlamentului, Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova, Cancelaria de Stat, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, Serviciul Vamal şi Serviciul Control Financiar şi Revizie se vor stabili în mărimile specificate în anexa nr. 1, recalculate cu aplicarea coeficientului k=0,9, iar în mărime deplină salariile de funcţie pentru funcţionarii publici din autorităţile publice indicate vor fi plătite începând cu 1 iunie 2012;
b) salariile de funcţie pentru funcţionarii publici din alte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale se vor stabili în mărimile specificate în anexa nr. 1, recalculate cu aplicarea coeficientului k=0,8, iar în mărimile nominale prevăzute în anexa menţionată se vor plăti începând cu 1 iunie 2012.
 Interesant, ce argumente, principii, condiţii stau la baza acestor prevederi?!
Cum se explică o asemenea discrepanţă în salarizare dintre funcţionarii publici din administrația centrală, cărora li se va aplica coeficientului de k=0,9, şi locală -  k=0,8.
E necesar de menţionat că asemenea prevederi discriminatorii au fost şi în anii  2005-2006 când funcţionarii din municipiu au fost discriminaţi prin 2 acte normative discriminatorii: Hotărârea Guvernului nr. 73 26.01.2005 „Privind salarizarea personalului primăriilor oraşelor şi satelor (comunelor)” şi Hotărârea Guvernului nr. 525 din  16.05.2006 „Privind salarizarea funcţionarilor publici şi persoanelor care efectuează deservirea tehnică”, care stabilea în primul caz o majorare de 20% a salariului (desigur cu excepţia or. Chişinău, care nu a fost menţionat în hotărâre)  iar în cazul doi stabilea pentru funcţionarii publici din aparatele primăriilor oraşelor, satelor (comunelor) o primă începând cu 1 ianuarie 2006, iar cei din aparatele primăriilor municipiilor  începând cu 1 iulie 2006.

Cel mai probabil, e vorba de o practică vicioasă adusă la rang de act normativ şi care a devenit cu timpul o normă  sau un caz banal de discriminare.