INTELECTUALII ŞI PROLETARIATUL

   E de mirare cum de a trecut de cenzura sovietică următoarele fragmente din filmul artistic "Собачье сердце", turnat în anul 1988, regizor: Vladimir Bortko. Probabil unica explicaţie plauzibilă este perioada numită "Perestroica". Altfel nu se strecura următoarea secvenţă, care demonstrează elocvent care este atitudinea proletariatului faţă de intelectuali şi pentru ce fapte puteau fi arestaţi!?

    

     Iar următoarea secvenţă poate fi transmisă mai des în Parlamentul RM, pentru a reaminti care sunt consecinţele "dictaturii proletariatului" şi cum poate fi depăşită asemenea criză (formulă valabilă pentru criza de azi), un exemplu bun cum poate fi depăşită criza economică din ţară!

Discriminarea funcţionarilor publici din Administraţia Publică Locală: tradiţie sau abatere de la normă?

Proiectul Legii privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici conţine un şir de prevederi discriminatorii în raport cu administrația publică locala (APL). Acestea se referă atât la stabilirea gradelor de salarizare cât şi la unele prevederi disproporţionale la stabilirea termenilor de aplicare a măririi salariilor.

 Art. 18 alineatul 1 din proiectul Lege…..stabileşte:

(1) De la 1 octombrie 2011:

a) salariile de funcţie pentru funcţionarii publici din Secretariatul Parlamentului, Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova, Cancelaria de Stat, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, Serviciul Vamal şi Serviciul Control Financiar şi Revizie se vor stabili în mărimile specificate în anexa nr. 1, recalculate cu aplicarea coeficientului k=0,9, iar în mărime deplină salariile de funcţie pentru funcţionarii publici din autorităţile publice indicate vor fi plătite începând cu 1 iunie 2012;

b) salariile de funcţie pentru funcţionarii publici din alte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale se vor stabili în mărimile specificate în anexa nr. 1, recalculate cu aplicarea coeficientului k=0,8, iar în mărimile nominale prevăzute în anexa menţionată se vor plăti începând cu 1 iunie 2012.

 Interesant, ce argumente, principii, condiţii stau la baza acestor prevederi?!

Cum se explică o asemenea discrepanţă în salarizare dintre funcţionarii publici din administrația centrală, cărora li se va aplica coeficientului de k=0,9, şi locală -  k=0,8.

E necesar de menţionat că asemenea prevederi discriminatorii au fost şi în anii  2005-2006 când funcţionarii din municipiu au fost discriminaţi prin 2 acte normative discriminatorii: Hotărârea Guvernului nr. 73 26.01.2005 „Privind salarizarea personalului primăriilor oraşelor şi satelor (comunelor)” şi Hotărârea Guvernului nr. 525 din  16.05.2006 „Privind salarizarea funcţionarilor publici şi persoanelor care efectuează deservirea tehnică”, care stabilea în primul caz o majorare de 20% a salariului (desigur cu excepţia or. Chişinău, care nu a fost menţionat în hotărâre)  iar în cazul doi stabilea pentru funcţionarii publici din aparatele primăriilor oraşelor, satelor (comunelor) o primă începând cu 1 ianuarie 2006, iar cei din aparatele primăriilor municipiilor  începând cu 1 iulie 2006.

Cel mai probabil, e vorba de o practică vicioasă adusă la rang de act normativ şi care a devenit cu timpul o normă  sau un caz banal de discriminare.

Banc despre intelectuali

Promit să mai postez secvenţe video şi audio care demonstrează atitudinea faţă de intelectualitate. Iată şi un banc:

Proiectul Legii privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici - speranţe, iluzii şi realitate

Problema salarizării funcţionarilor publici n-a avut şansa să fie „despicată (ca firul) în patru”  nici de precedenţii guvernanţi, nici de actualii. La fel şi mass-media acordă atenţie acestui subiect doar când duce lipsă de subiecte sau are nevoie de ceva senzaţional şi scandalos.

Din cauză unui stereotip care persistă şi azi, funcţionarii publici nu sunt priviţi cu ochi buni. Această percepţie eronată este agravată de fenomenul  corupţiei. 

 Astfel, orice Guvernare evită să pună în dezbatere majorarea salariului funcţionarilor publici, fiindcă riscă să fie dur criticată de societate şi mass-media. Cu regret, avem o societate cu valori distorsionate şi prost informată.  

  Realitatea de fapt este cu totul alta. Dacă e să urmărim epopeea parcursă de această lege de la naştere şi până a fi aprobată în prima lectură vom observa lucruri interesante.

realitate

 În vara acestui an, proiectul Legii privind salarizarea funcţionarilor publici elaborat de Ministerul Muncii a fost  prezentat sindicatelor spre avizare.

În avizul său, Federaţia Sindicatelor Angajaţilor din Serviciile Publice (SINDASP) recunoaşte „că aşteptările funcţionarilor publici la capitolul “salarizare” sunt, practic, zadarnice”.

Ulterior, nu vor fi luate în consideraţie nici doleanţele sindicatelor şi nici raportul de expertiză al CCCEC care atrage atenţia asupra faptului că „proiectul prevede o lobare a intereselor salariaţilor a aparatelor centrale ale ministerelor cu o diferenţă majoră faţă de alte autorităţi publice şi instituţii de stat. Astfel, se instituie o ierarhie exagerată a aceloraşi funcţii la diferite instituţii de stat.”

La fel şi al doilea raport de expertiză stabileşte probleme "legate de corupţie, protecţionism, lobbism". 

Proiectul de Lege este aprobat de Guvern la 12 octombrie curent. Iar la 18 octombrie este plasat pe pagina-web a Parlamentului Republicii Moldova. 

E necesar de menţionat că efectuarea expertizei anticorupţie este o condiţie obligatorie prevăzută de art. 22 din Legea privind actele legislative, nr. 780 din  27.12.2001.

La 25 noiembrie 2011, Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC - ONG) publică raportul de expertiză care, la fel menţionează "instituirea de norme discriminatorii între funcţionarii publici (debutanţi şi cei cu experienţă şi vechime în muncă); între funcţionarii publici şi alţi angajaţi ai sferei bugetare; între funcţionarii publici de conducere de nivel superior".

Nu este  clar din ce considerente autorii, în mare măsură nu au ţinut cont de concluziile şi recomandările expertizelor sus-menţionate.

Altă condiţie obligatorie (art. 21 din Legea nr. 780) era transmiterea proiectului de Lege spre avizare „autorităţilor şi instituţiilor interne şi externe interesate”. Fapt care cel puţin în cazul Primăriei mun. Chişinău n-a fost respectat.  

Proiectul Legii privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici crează o discrepanţă stabilind o inechitate vădită atât între autorităţile centrale şi locale  cât şi între categoriile de funcţionari în interiorul unităţii. Ierarhizarea veniturilor s-a făcut fără a ţine cont de volumul diferit de  muncă şi competenţă.

La fel de discriminatoriu este excluderea sporului pentru vechimea în muncă, care poate avea un impact negativ atât asupra funcţionarilor cu vechime în muncă cât şi asupra tinerilor specialişti. Va dispărea unica pârghie ce motiva funcţionarii tineri şi cei experimentaţi să rămână în serviciu.

Condiţiile noi de salarizare nu elimină inechităţile existente în sistemul vechi de salarizare, dar le aprofundează.

Acestea sunt doar unele lacune ale acestui proiect de Lege.

Funcţionarii publici sperau că, în sfârşit va fi stabilit un salariu echitabil şi se va echilibra nivelul veniturilor salariale (în sensul majorării) cu cel din sectorul privat.

Doar printr-o astfel de remunerare poate fi obţinută o independenţă financiară a funcţionarilor publici. Astfel evitându-se riscul ca funcţionarii publici să-şi îndeplinească sarcinile cu scopul de a-şi sluji propriul interes.

Din păcate, proiectul de Lege privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici din start nu corespunde realităţii, fiindcă salariile funcţionarilor publici nu se majorează nici până la nivelul muncitorilor (Moldtelecom SA, Spaţii Verzi, SA „Apa-canal”, SA „Termocom”, ÎMGFL, construcţii ş.a) care primesc salarii între 3 şi 6 mii lei. 

Astfel, proiectul de Lege este mort şi esenţial nu schimbă nimic în domeniul salarizării funcţionarilor publici. Iar majorările de 12,5 %, anunţate din luna octombrie, ca de altfel şi cele ulterioare nu acoperă inflaţia din ultimii trei ani, majorările de preţuri şi tarife la serviciile comunale.

Anume din această cauză dna Valentina Buliga, în şedinţa Parlamentului din 8 decembrie 2011  a fost criticată dur de practic toate fracţiunile parlamentare. Proiectul de Lege a fost criticat şi de către societatea civilă (CAPC) în cadrul conferinţei de presă din 9 decembrie 2011, fiind atrasă atenţia asupra unor prevederi prin care se încalcă drepturile constituţionale ale funcţionarilor publici.  

Ce înseamnă un funcţionar public? Cel mai mic salariu dintre bugetari!

21.04.2010

Lucia Diaconu

Congresul sindicatelor angajaţilor din serviciile publice - Mihai Ghimpu: „Nu putem avea salarii din împrumuturi și trăi din credite”

Angajaţii din serviciile publice au cel mai mic salariu minim dintre bugetari. Retribuţia pe care o primesc cei care sînt în serviciul comunităţii nu acoperă nici măcar cheltuielile de primă necesitate. Aşa că salarizarea funcţionarilor rămîne pe ordinea de zi a sindicatelor angajaţilor din serviciile publice care şi-au ţinut astăzi Congresul ordinar.

Salariul unui tînăr funcţionar public abia dacă ajunge la 900 de lei. Liderii sindicatului de profil spun că remunerarea proastă este cel mai des invocat motiv pentru care angajaţii în slujba comunităţii renunţă la postul care altădată era ademenitor pentru statutul ce îl oferea. În comuna Zagorancea din raionul Ungheni timp de 7 luni s-au schimbat 5 perceptori fiscali.

Mihai Burlacu

Mihai Burlacu, primarul comunei, spune că nu are pe cine angaja: “La angajare s-au adresat oameni foarte simpli, de diferite specialităţi. Am ajuns la aceea că s-au adresat şi bucătarii, şi muzicanţii, numai nu specialiştii în ramură. Astăzi nu poţi lua un nou angajat în teritoriu. Fiind leafa de la 850 de lei, el zice că are familie şi necesitatea de a avea mai mulţi bani. Astăzi ca să angajezi un funcţionar public în administraţia publică locală ai o singură soluţie: să angajezi un pensionar. Cu pensia şi cu leafa aceasta, poţi să mai prelungeşti activitatea în teritoriu. În rest, rămînem fără specialişti”.

Majorările cu 10 procente promise funcționarilor publici de către fosta guvernare au fost anulate în toamna anului trecut. Noul Guvern s-a îndreptăţit atunci invocînd optimizarea cheltuielilor într-un an de criză şi a îngheţat salariile tuturor bugetarilor pînă în 2013.

Tatiana Topor

Tatiana Topor, vicepreşedintele federaţiei sindicatelor angajaţilor din serviile publice consideră că funcţionarii au fost cei mai nedreptăţiţi: „Problema cea mai mare e că s-a luat o decizie de a micşora ajutorul material la concediu de la 2 salarii la un salariu. Şi practic asta a dus la diminuarea veniturilor. Dacă pentru alte categorii – pentru învăţămînt, spre exemplu - , au fost careva majorări, noi vorbim nu de majorare, nici de stabilitate, ci de micşorarea veniturilor, asta-i problema. Ce înseamnă un funcţionar public? E ca la armată. El are un statut, el nu poate să aibă un alt serviciu suplimentar, el trebuie să aibă o responsabilitate enormă. Acum, dacă cade statutul funcţionarului, rămîne responsabilitatea. Acum ar trebui funcţionarului să i se dea un salariu, căci e vital. Chiar e paradoxal că a fost o lege a guvernului prin care tineretului din sfera bugetară i s-au acordat nişte facilităţi, locuinţe gratuite în locurile rurale. Li s-a acordat tuturor categoriilor, în afară de funcţionarii publici”.

Facilităţile la pensie care motivau altădată pentru această slujbă nu au greutatea de odinioară, pentru că tendinţa în Europa este de a unifica sistemele de pensii. Pe de altă parte se păstrează influenţa politicului asupra domeniului public. Funcţionarul nu este sigur că odată cu schimbarea clasei politice îşi va putea păstra serviciul. Tatiana Topor spune că şi statutul special pe care îl are funcţionarul este în defavoarea lui pentru că un lucrător public nu poate ieşi în stradă să protesteze cum fac membrii celorlalte sindicate. Iar promisiunile guvernului şi retorica despre parteneriatul dintre guvern şi sindicate nu prefigurează nicio perspectivă care să-i încurajeze pe angajaţii din serviciile publice.

Mihai Ghimpu, preşedintele interimar al ţării, a repetat la Congres ceea ce a spus guvernul funcţionarilor în toamnă: „Pentru a ridica acest nivel de salarizare, trebuie să ridicăm economia ca să avem de unde. Şi îmi pare rău că pînă acum unii care au fost la guvernare au manipulat şi cu salariaţii şi cu sindicatele privind majorarea salariilor. Nu putem avea salarii din împrumuturi şi trăi cu împrumuturi”.

Federaţia Sindicatelor angajaţilor din Serviciile Publice din Moldova cuprinde peste 1400 de organizaţii sindicale pe întreg teritoriul Moldovei şi are mai mult de 33000 de membri.

Sursa: www.europalibera.org

Articol publicat la data de 21.04.2010.Ce s-a schimbat între timp?

MAREA UNIRE DE LA MOLDOVENI VINE

Alba Iulia, 1 decembrie 1918

Pentru a înfăptui Unirea, neamul românesc a parcurs o cale lungă şi tumultoasă.  Predecesorii noştri au încercat de mai multe ori să realizeze visul tuturor românilor:

-   În 1600, Mihai Viteazul, după ce a unificat Transilvania cu Ţara Românească, ocupă tronul Ţării Moldovei - astfel se realizează prima Unire a Principatelor. 

-    În 1859 a avut loc Unirea Principatelor Române, cunoscută şi ca Mica Unire.

-    La 1 decembrie 1918 este proclamată Marea Unire Naţională. 

        De-a lungul timpului, aceste teritorii au fost la răscrucea civilizaţiei romane şi lumii barbare, mai târziu a lumii creştine şi păgâne. Astfel, Ţara Moldovei a avut un destin vitreg, fiind supusă presiunilor de tot felul şi, în final, a fost sfâşiată. Nu întâmplător, la hotarul de răsărit au fost ridicate cetăţile Hotin, Soroca, Orheiul Vechi, Tighina şi Cetatea Albă.

Moldovenii au suportat consecinţele dezastruoase ale celor două amputări teritoriale din 1812 si 1940. Anume moldovenii au conştientizat cel mai bine preţul adevărat al Unirii, dovadă fiind faptele predecesorilor noştri.

Să le luăm pe rând.

După succesul deplin repurtat de mişcarea unionistă în Principatele Române, în alegerile Divanelor Ad-hoc urmează convocarea lor în scopul pronunţării în problema unirii.

În Moldova şedinţele s-au început la 22 septembrie 1857, iar la 7 octombrie 1857 M. Kogălniceanu prezintă proiectul de rezoluţie cu doleanţe naţionale în care se cerea unirea Principatelor într-un singur stat cu numele România. Adunarea ad-hoc a susţinut proiectul propus cu 81 de voturi şi numai 2 voturi au fost contra. 

votul de la 7 octombrie 1857

La şedinţa din 8 octombrie 1857, la Bucureşti, proiectul de rezoluţie a fost prezentat de C. Creţulescu, care conţinea cerinţe asemănătoare cu cele din Moldova şi votat a doua zi, la 9 octombrie 1857, în unanimitate.

Anume Adunările Ad-hoc au demonstrat întregii lumi dorinţa românilor de a obţine unitatea statală şi naţională. Respectiv, cererile formulate de Adunările Ad-hoc au constituit obiectul discuţiilor marilor puteri la Congresul de la Paris  (1858).

Astfel, în pofida faptului că Convenţia de la Paris nu rezolva problema fundamentală a Unirii, formal, ea a dezlegat mâinile unioniştilor pentru realizarea Unirii cu forţele proprii.

Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al  Ţării Moldovei are loc la 5 ianuarie 1859. La 24 ianuarie 1859 este acceptată candidatura domnului Moldovei la tronul Ţării Româneşti. E de menţionat că în ambele cazuri pentru Alexandru Ioan Cuza s-a votat în unanimitate. 

Alexandru Ioan Cuza

Împrejurările externe favorabile au permis înfăptuirea Micii Uniri - Rusia, după Războiul Crimeei (1854-1856), îşi potolise puţin spiritul său barbar, iar Austria, în urma înfrângerilor de la Magenta şi Solferino (Războiul de unitate a Italiei) suferite în faţa armatei Franţei şi Piemontului, a renunţat să se mai opună Unirii Principatelor Române.  Trebuie de menţionat şi faptul că susţinerea din partea împăratului Napoleon al III a favorizat procesul Unirii.

Prima Provincie care s-a unit cu Patria-Mamă a fost Basarabia. Tulburările provocate de bolşevici în Republica Democratică Moldovenească, în condiţiile dezmăţului unităţilor militare ruse, după  lovitura de stat bolşevică din 7 noiembrie 1917, a  creat haos în Basarabia. În asemenea condiţii, Consiliul Directorilor al Sfatului Ţării cere sprijinul armatei române.

După  proclamarea independenţei de către Ucraina (ianuarie 1918),  Republica Moldovenească, fiind complet izolată, şi-a proclamat şi ea, la 24 ianuarie 1918, independenţa. La 27 martie 1918, Sfatul Ţării a adoptat, cu majoritate de voturi, hotărârea Basarabiei de a se uni cu România.

Votul Sfatului Ţării din data de 27 martie 1918 poate fi pe drept considerat preludiul Marii Uniri. 

Sfatul Ţării după votarea Unirii

În toamna anului 1918, la Cernăuţi, Congresul General al Bucovinei a votat unirea necondiţionată cu România. La câteva zile şi Marea Adunare a reprezentanţilor populaţiei romaneşti  din Transilvania decide unirea cu România.  Astfel, Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia (1 decembrie 1918) este o consecinţă logică a luptei românilor pentru unitatea naţională, care a consfinţit prin votul maselor înfăptuirea Marii Uniri.

La fel ca şi în cazul Micii Uniri, mai mulţi factori externi au favorizat procesul de realizare a Marii Uniri.

Intrarea României în Primul Război Mondial (1916), în pofida Tratatului secret de alianţă cu Germania (1883), a permis realizarea unităţii naţionale  depline.

         În anii 90, Chişinăul,  încă înainte de a-şi declara independenţa,  şi-a îndreptat privirea către Bucureşti. Contextul  politic de atunci părea foarte prielnic pentru Unirea cu Ţara Mamă.

Evenimentul de la 6 mai 1990 (Podul de Flori) a confirmat dorinţa de reunificare  a populaţiei de pe cele două maluri ale Prutului. Iniţiativa a venit din partea Frontului Popular  şi a fost sprijinită atât de Guvernul RSSM, cât şi de către cel al României.

Podul de Flori

Nu există sărbătoare mai importantă pentru români decât data de 1 decembrie. Dezideratul atâtor generaţii a fost împlinit prin unirea cu Transilvania. Straniu este faptul că Marea Unire, care se referă şi la unirea din acelaşi an a Basarabiei şi Bucovinei, semnifică doar unirea cu Ardealul.

E important să cunoaştem că anume moldovenii au fost dintotdeauna iniţiatorii, dar şi cei care au sprijinit năzuinţa neamului românesc, chiar şi în pofida faptului că din 1812 Basarabia a devenit o provincie rusească.

Românii din dreapta şi stânga Prutului nu trebuie să uite că, in ciuda împrejurărilor externe şi interne nefavorabile, putem să fim din nou uniţi. În pofida tuturor impedimentelor, neadevărurilor şi a manipulărilor, România poate fi reîntregită.

Limba română – cenuşăreasă la ea acasă

Limba română – cenuşăreasă la ea acasă

  

Dumnezeu prima oară

Când a plâns printre astre,

El a plâns peste ţară

Cu lacrima limbii noastre.

(Ion Aldea Teodorovici)

 La douăzeci şi doi ani de ani  de când a fost legiferată în calitate de limbă oficială şi, respectiv, la douăzeci de ani de la proclamarea independenţei  Republicii Moldova, constatăm cu tristeţe că limba română este orfană la ea acasă.

Iată un exemplu mai vechi, dar semnificativ deoarece poate fi întâlnit şi astăzi. Anul 1995. Având dureri de cap, am intrat în farmacia policlinicii „Sf. Trei Ierarhi” din sectorul Râşcani. La rugămintea de a mi se da un „citramon” am primit un răspuns care m-a şocat:  „Ea vas ne ponimaiu, idite sprosite v reghistrature”. Din start am presupus că nu am fost înţeles corect şi am repetat rugămintea, dar farmacista s-a răstit şi mai rău, tot în limba rusă: „ce, nu ai auzit ce ţi-am spus adineauri”?!

Am reacţionat violent (verbal), din cauza durerii de cap, dar şi a tupeului farmacistei – cuvântul „citramon”  este o denumire de medicament şi nu se traduce.

Din 1989 şi până în prezent legiuitorul practic nu a avut curajul să elaboreze un cadru legislativ care, de rând cu promovarea şi stimularea cunoaşterii limbii române, ar fi stabilit şi măsuri de constrângere şi sancţiuni pentru cetăţenii obligaţi s-o cunoască şi s-o utilizeze, dar care nu o fac! Dimpotrivă, poziţiile limbii române au fost cedate de majoritatea comunistă prin Legea nr. 355 din 23.12.2005 „Cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar”. Anume art. 29, alin. (8) din Lege stabileşte că „sporurile pentru utilizarea, în exerciţiul funcţiunii, a unor limbi străine (cu excepţia limbii ruse) se stabileşte angajaţilor… pentru posedarea limbilor străine şi aplicarea lor în activitatea practică de zi cu zi.” Prin această prevedere, indirect, limba rusă a devenit a doua limbă maternă a funcţionarilor publici vorbitori de limba română. 

O facultate a USM-ului (FRIŞPA) pregăteşte viitori funcţionari publici cu studiere în limba rusă. I-am întrebat în ce limbă vor vorbi cu cetăţenii vorbitori de limbă română? Cred că e clar de la sine ce răspuns mi-au dat. Să fie prea indulgenţi profesorii de limba română din şcolile alolingve (impuşi de împrejurări sau de administraţie), sau totuşi este vorba de o indiferenţă şi dispreţ caracteristic şovinismului rusesc.

Conflictul recent privind notele negative la limba română pe care le-au obţinut unii elevi găgăuzi la susţinerea BAC-ului şi tipărirea unor diplome proprii în autonomia Găgăuză au scos la iveală doar vârful (de aisberg) al problemei pe care, dacă o ignorăm, riscăm să repetăm soarta „Titanic”-ului.

Ideologii sovietici au făcut tot posibilul ca să credem că limba română şi cea moldovenească sunt diferite şi că limba rusă este unica limbă de comunicare între etnii. Basarabenilor li s-a implantat o falsă identitate, limbă şi demnitate naţională - cea de moldovean. Consecinţele propagandei sovietice se resimt şi astăzi, limba rusă fiind un instrument de ocupaţie şi dominare cu „actele în regulă”.

Republica Moldova este scena teatrului absurdului, doar la noi e posibil ca politicul să intervină în domeniul ştiinţei. Declaraţia de Independenţă prevede expres că limba vorbită de băştinaşi este limba română. Prin art. 13 din Constituţie, votată de nişte deputaţi mancurţi, se revine la denumirea de limbă moldovenească. Ulterior este utilizată o denumire neutră – limbă de stat.

Limba română, în calitatea sa de limbă de stat, nu a reuşit până în prezent să fie folosită pe deplin „în toate sferele vieţii politice, economice, sociale şi culturale”. Este regretabil şi faptul că ea nu îndeplineşte, potrivit Legii cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldoveneşti,  „funcţiile limbii de comunicare interetnică pe teritoriul republicii”.

Recent la Chişinău s-a desfăşurat Festivalul Etniilor cu genericul „Unitate prin diversitate”. Am constatat cu umilinţă că toţi participanţii la acest eveniment vorbeau în limba lor maternă sau în rusă.

La cea de-a 67-a aniversare de la crearea aviaţiei civile a Republicii Moldova, eveniment organizat de către autorităţile de resort, la care a participat şi prim-ministrul Vlad Filat, moderatorul show-ului aviatic a vorbit doar în limba rusă.

Pe vremuri, în cadrul Primăriei Municipiului Chişinău erau cinci responsabili de monitorizarea respectării legislaţiei lingvistice. Din păcate, în perioada comunistă aceste funcţii au fost lichidate. În opinia noastră, ar trebui să se revină de urgenţă la instituirea unor organe de control eficient la nivel local şi central ce vor monitoriza modul de funcţionare a limbii de stat. Monitorizarea la nivel de guvern a utilizării limbii române va permite adoptarea în termene efective a unor acte normative menite să promoveze politici în domeniu şi să contribuie la însuşirea limbii de către toţi cei care se vor cetăţeni ai republicii noastre.

Acest articol este pentru concursul Limba română în Basarabia.

Vă rog să mă susţineţi şi să-mi votaţi articolul. 
 http://www.blog-pentru-basarabia.ro