MAREA UNIRE DE LA MOLDOVENI VINE

Alba Iulia, 1 decembrie 1918

Pentru a înfăptui Unirea, neamul românesc a parcurs o cale lungă şi tumultoasă.  Predecesorii noştri au încercat de mai multe ori să realizeze visul tuturor românilor:

-   În 1600, Mihai Viteazul, după ce a unificat Transilvania cu Ţara Românească, ocupă tronul Ţării Moldovei - astfel se realizează prima Unire a Principatelor. 

-    În 1859 a avut loc Unirea Principatelor Române, cunoscută şi ca Mica Unire.

-    La 1 decembrie 1918 este proclamată Marea Unire Naţională. 

        De-a lungul timpului, aceste teritorii au fost la răscrucea civilizaţiei romane şi lumii barbare, mai târziu a lumii creştine şi păgâne. Astfel, Ţara Moldovei a avut un destin vitreg, fiind supusă presiunilor de tot felul şi, în final, a fost sfâşiată. Nu întâmplător, la hotarul de răsărit au fost ridicate cetăţile Hotin, Soroca, Orheiul Vechi, Tighina şi Cetatea Albă.

Moldovenii au suportat consecinţele dezastruoase ale celor două amputări teritoriale din 1812 si 1940. Anume moldovenii au conştientizat cel mai bine preţul adevărat al Unirii, dovadă fiind faptele predecesorilor noştri.

Să le luăm pe rând.

După succesul deplin repurtat de mişcarea unionistă în Principatele Române, în alegerile Divanelor Ad-hoc urmează convocarea lor în scopul pronunţării în problema unirii.

În Moldova şedinţele s-au început la 22 septembrie 1857, iar la 7 octombrie 1857 M. Kogălniceanu prezintă proiectul de rezoluţie cu doleanţe naţionale în care se cerea unirea Principatelor într-un singur stat cu numele România. Adunarea ad-hoc a susţinut proiectul propus cu 81 de voturi şi numai 2 voturi au fost contra. 

votul de la 7 octombrie 1857

La şedinţa din 8 octombrie 1857, la Bucureşti, proiectul de rezoluţie a fost prezentat de C. Creţulescu, care conţinea cerinţe asemănătoare cu cele din Moldova şi votat a doua zi, la 9 octombrie 1857, în unanimitate.

Anume Adunările Ad-hoc au demonstrat întregii lumi dorinţa românilor de a obţine unitatea statală şi naţională. Respectiv, cererile formulate de Adunările Ad-hoc au constituit obiectul discuţiilor marilor puteri la Congresul de la Paris  (1858).

Astfel, în pofida faptului că Convenţia de la Paris nu rezolva problema fundamentală a Unirii, formal, ea a dezlegat mâinile unioniştilor pentru realizarea Unirii cu forţele proprii.

Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al  Ţării Moldovei are loc la 5 ianuarie 1859. La 24 ianuarie 1859 este acceptată candidatura domnului Moldovei la tronul Ţării Româneşti. E de menţionat că în ambele cazuri pentru Alexandru Ioan Cuza s-a votat în unanimitate. 

Alexandru Ioan Cuza

Împrejurările externe favorabile au permis înfăptuirea Micii Uniri - Rusia, după Războiul Crimeei (1854-1856), îşi potolise puţin spiritul său barbar, iar Austria, în urma înfrângerilor de la Magenta şi Solferino (Războiul de unitate a Italiei) suferite în faţa armatei Franţei şi Piemontului, a renunţat să se mai opună Unirii Principatelor Române.  Trebuie de menţionat şi faptul că susţinerea din partea împăratului Napoleon al III a favorizat procesul Unirii.

Prima Provincie care s-a unit cu Patria-Mamă a fost Basarabia. Tulburările provocate de bolşevici în Republica Democratică Moldovenească, în condiţiile dezmăţului unităţilor militare ruse, după  lovitura de stat bolşevică din 7 noiembrie 1917, a  creat haos în Basarabia. În asemenea condiţii, Consiliul Directorilor al Sfatului Ţării cere sprijinul armatei române.

După  proclamarea independenţei de către Ucraina (ianuarie 1918),  Republica Moldovenească, fiind complet izolată, şi-a proclamat şi ea, la 24 ianuarie 1918, independenţa. La 27 martie 1918, Sfatul Ţării a adoptat, cu majoritate de voturi, hotărârea Basarabiei de a se uni cu România.

Votul Sfatului Ţării din data de 27 martie 1918 poate fi pe drept considerat preludiul Marii Uniri. 

Sfatul Ţării după votarea Unirii

În toamna anului 1918, la Cernăuţi, Congresul General al Bucovinei a votat unirea necondiţionată cu România. La câteva zile şi Marea Adunare a reprezentanţilor populaţiei romaneşti  din Transilvania decide unirea cu România.  Astfel, Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia (1 decembrie 1918) este o consecinţă logică a luptei românilor pentru unitatea naţională, care a consfinţit prin votul maselor înfăptuirea Marii Uniri.

La fel ca şi în cazul Micii Uniri, mai mulţi factori externi au favorizat procesul de realizare a Marii Uniri.

Intrarea României în Primul Război Mondial (1916), în pofida Tratatului secret de alianţă cu Germania (1883), a permis realizarea unităţii naţionale  depline.

         În anii 90, Chişinăul,  încă înainte de a-şi declara independenţa,  şi-a îndreptat privirea către Bucureşti. Contextul  politic de atunci părea foarte prielnic pentru Unirea cu Ţara Mamă.

Evenimentul de la 6 mai 1990 (Podul de Flori) a confirmat dorinţa de reunificare  a populaţiei de pe cele două maluri ale Prutului. Iniţiativa a venit din partea Frontului Popular  şi a fost sprijinită atât de Guvernul RSSM, cât şi de către cel al României.

Podul de Flori

Nu există sărbătoare mai importantă pentru români decât data de 1 decembrie. Dezideratul atâtor generaţii a fost împlinit prin unirea cu Transilvania. Straniu este faptul că Marea Unire, care se referă şi la unirea din acelaşi an a Basarabiei şi Bucovinei, semnifică doar unirea cu Ardealul.

E important să cunoaştem că anume moldovenii au fost dintotdeauna iniţiatorii, dar şi cei care au sprijinit năzuinţa neamului românesc, chiar şi în pofida faptului că din 1812 Basarabia a devenit o provincie rusească.

Românii din dreapta şi stânga Prutului nu trebuie să uite că, in ciuda împrejurărilor externe şi interne nefavorabile, putem să fim din nou uniţi. În pofida tuturor impedimentelor, neadevărurilor şi a manipulărilor, România poate fi reîntregită.